Imagini de Arhiva    *    Ardealul - Date Statistice    *    Consemnari etno istorice
Prezentarea si originile familiei din Salistea Sibiului
FAMILIA PELIGRAD
ALBUM FAMILIE
MEMBRII
EVENIMENTE
TESTIMONIALE
DOCUMENTE
Te afli aici : » Familia Peligrad » Articol
Consemnari istorice pentru elucidarea nomenclaturii si a migratiei geografice a neamului Peligrad
Considerente preliminare

Istoria Romanilor, Manual pentru cursul superior, de Prof. I. Lupas, membru al Academiei Romane, editia XII, 1938, Bucuresti, pg. 46-53


Navalirea Ungurilor
Catre sfirsitul sec.IX (896) s-a ivit la hotarele rasaritene ale pamintului romanesc inca un popor turanic: Ungurii de origine fino-ugorica a caror patrie fusese Asia linga muntii Urali. Conducatorul lor Arpad, a reusit sa puna cele 7 semintii in care se imparteau sub ascultarea sa si dupa ce Pecenegii din rasarit si Bulgarii din sud au pustiit tinutul azi al Basarabiei unde poposisera s-au vazut nevoiti sa plece mai departe spre apus si sa se aseze in sesul dintre Dunare si Tisa unde mai inainte stapinisera Hunii si Avarii. Aici au intemeiat Ungurii tara lor statornica. Neobisnuiti la inceput cu traiul pasnic fac multe incursiuni pradalnice in apusul si sudul Europei, inspaimintind popoarele crestine care obisnuiau sa-si incheie rugaciunile zilnice cu cuvintele: "si ne mintuieste Doamne de sagetile Ungurilor" Ungurii erau pagini. Asezindu-se printre crestini au inceput sa-si aduca mai intii episcopi de la Constantinopol, apoi primul lor rege Stefan (997-1038) a intrat din motive politice in legatura cu Papa de la Roma care i-a trimis preoti misionari italieni si germani pentru ca sa ajute la crestinarea poporului. Acestia s-au impotrivit lui Stefan care a biruit in doua lupte singeroase pe cei ce se opuneau botezului crestinesc. Intre cei rasculati a fost si capetenia Ardealului Gyula, invins de Stefan, capturat si dus in Ungaria, ca si rebelii pagini din razboiul dus in Transilvania cu ducele Kean pe care Stefan l-a ucis in lupta. Desi a repurtat insemnate biruinte, 80 de ani au mai persistat Unguri care se inchinau la copaci si piraie dupa datina pagineasca, Stefan a organizat Biserca ungaro-catolica fapt recunoscut de papalitate.

Voievozi si cnezi romani
Cu incetul au patruns Ungurii si in tinuturile locuite de Romani pe vaile Crisurilor, apoi pe valea Somesului si a Muresului. Voievozii romani au ajuns mai tirziu sub ascultarea regilor unguri, dar si-au pastrat drepturile de a stapini tinuturile lor dupa vechea datina romaneasca, dupa obiceiul pamintului. Fiecare voievod, cu mai multi cneji (juzi) sub ascultarea sa,avea dreptul de judecata, de conducere a ostirii si chiar pe acela de a darui mosii in cuprinsul voievodatului sau. Ei isi aveau organizarea lor proprie cu scaune de judecata, in care se adunau batrinii si fruntasii poporului, spre a inlatura pricinile care se iveau, si spre a face dreptate dupa cum cerea obiceiul pamintului. Institutia cneziala este veche la romani. Ea a fost pastrata timp indelungat cu numirea latina de jude, judex iar mai tirziu prin influenta slavonismului o regasim schimbata cu cea de cneaz, la rindul ei de origine germanica de la Konig. In unele zone s-a pastrat chiar sub denumirea de jude pina azi. Cind au incercat regii Ungariei a supune intru totul pe voievozii si cnezii din Transilvania, acestia s-au impotrivit indelungat. Asa se explica faptul ca Transilvania nu a putut fi contopita niciodata cu desvirsire in Ungaria. Chiar istoricii unguri recunosc faptul ca Transilvania nu a format niciodata o singura tara cu Ungaria si ca independenta ei a lasat in istorie astfel de urme, pe care nici stapinirea ungureasca, nici indelungata convietuire cu ei nu a fost in stare sa le stearga.

Pecenegii si Cumanii
In rasaritul Carpatilor s-au asezat Pecenegii si mai tirziu Cumanii, semintii turanice, inrudite cu Avarii si Ungurii. Sub stapinirea lor mai mult nominala decit reala au stat Romanii din rasaritul si sudul Carpatilor. Multi Pecenegi si Cumani s-au contopit cu Romanii, dupa cum se poate vedea din numirile de riuri si localitati, precum si din numele de persoane, Coman, foarte raspindit la romani. Desele navaliri pecenege in Transilvania si Ungaria l-au determinat pe regele Ungariei, Ladislau I, sa aduca in apararea granitelor rasaritene cete de ostasi numiti secui la sf. Sec. XI, din care, mai tirziu, o parte, numitii ceangai au trecut Carpatii si s-au stabilit in Moldova.

Secuii
Organizarea secuilor era asemanatoare cu vechile scaune de judecata ale cnezilor si voievozilor romani. Erau impartiti in 7 scaune: fiecare scaun isi avea conducatorul sau numit judele scaunului judex sedis . Atributiile lui erau de ordin administrativ si judecatoresc. In cestiuni militare fiecare scaun secuiesc era sub ascultarea unui capitan, numit ductor. In fruntea scaunelor secuiesti era un sef care se numea comitele secuilor comes Siculorum. De aici se vede ca vechea organizare romaneasca in judecii sau scaune de judecata s-a pastrat si in viforul navalirilor neatinsa. Astfel ea a putut servi ca model la organizarea altor neamuri, asezate mai tirziu in partile noastre. Secuii fiind asezati la granita regatului ungar erau obligati sa faca servicii militare.
Astfel ii regasim sub steagurile lui Stefan cel Mare in lupta de la Podul Inalt impotriva turcilor 1475, ascultind de dinsul ca de Domnul lor. In 1493, se plingeau secuii regelui ungar Vladislav II, ca din cauza persecutiilor pornite impotriva lor de catre voievodul ardelean Stefan Bathori, au fost siliti sa plece multi in Moldova si in Tara Romaneasca. La sf. Sec.XVI, ii gasim luptind contra Bathorestilor, care desfiintasera vechile drepturi si privilegii secuiesti, in armata lui Mihai Viteazul.

Continuitatea elementului romanesc in nordul si sudul Dunarii.
Imperiul romano-bulgar. Asanestii


Existenta neintrerupta a romanilor in epoca navalirilor In epoca navalirilor barbare elementul romanesc si-a continuat fara intrerupere felul sau de viata patriarhala atit in nordul cit si in sudul Dunarii. Fiind insa supus stapinirii nominale a diferitelor popoare navalitoare ce s-au perindat la cirma Daciei timp de aproape 1000 de ani (275 1241) e lucru firesc ca in izvoarele istorice nu se face decit rareori referire la romanii din nordul si sudul Dunarii. Istoricii bizantini, la care s-au pastrat totusi citeva insemnari urmareau cu interes deosebit neamurile dominante in aceste regiuni, iar populatiei de pastori si plugari nu le dadeau atentie decit in masura in care era o conflagratie la care participau. Un neajuns in consemnarile bizantine este lipsa de precizie in nomenclatura etnica dar si tendinta de arhaizare a numirilor, astfel incit romanii se gasesc amintiti fie ca Geti, Daci, Sciti uneori chiar Mysi. Scriitorul bizantin Zosimus aminteste la 380 pe Carpodaci ca aliati ai Hunilor in nordul Dunarii. Priscus Rethor aminteste tot in nordul Dunarii, pe la mijlocul secolului urmator limba Ausonilor, pe care el putea s-o inteleaga stiind latineste. Cu un secol si ceva mai tirziu, pe la 587, dupa marturia lui Theophanes si Theofilact, ostirea bizantina inainta spre cimpia Traciei, ca sa lupte cu Avarii, cind un ostas, vazind ca se rastoarna povara din spatele unui animal care mergea in fata lui, ii striga camaradului sau: torna frate ! (cuvinte rostite in graiul locului). Panica s-a produs in ambele ostiri. Atit bizantinii cit si Avarii au pornit la fuga. Slavii vin in sudul Dunarii dupa sec.VI. si la sfirsitul sec. VII se aseaza acolo si Bulgarii.
Legaturile dintre elementele romanizate dintre nord si sud devin tot mai anevoioase. Insusi procesul de romanizare fusese inlocuit in acelasi secol cu un proces de grecizare in partea rasariteana a imperiului roman. De la sfirsitul sec.VII asupra Romanilor se exercita in nordul si sudul Dunarii o puternica influenta slavo-bulgara, ale caror consecinte se resimt in dezvoltarea politica si bisericeasca ulterioara. Aceasta influenta nu a putut sa altereze temelia romana din limba romaneasca in care s-au pastrat ca elemente fundamentale, cuvinte de origine latina atit pentru notiunile vietii familiare cit si pentru indeletnicirile de ordin pastoresc, plugaresc, uneori chiar militar cum ar fi : oaste, arc, sageata, etc.

Cronicarii si documentele istorice care amintesc de Romani
Cind s-au ivit la sf. Sec IX Ungurii pe teritoriul romanesc, dupa relatarile cronicarului rus Nestor si dupa dupa vechile cronici ungaro-latine, ei au intimpinat aici impotrivirea Romanilor, organizati in ducate marunte. Cronicarul anonim al regelui Bela (II sai III), un scriitor din sec.XII, a precizat chiar numele conducatorilor acestor ducate: Gelu pe valea Somesului, Menumorut in Bihor, Glad in Banat. Ungurii n-au putut patrunde in Ardeal decit dupa ce au omorit in lupta pe Gelu. Pe la jumatatea sec. X (950) e amintit episcopul Ieroteiu, sfintit de catre patriarhul din Constantinopol, Theofilact (933 956) si laudat ca unul care ar fi muncit cu bune rezultate in raspindirea crestinismului rasaritean printre Unguri, dintre care pe multi ar fi reusit sa-i intoarca de la viclenia barbara la credinta crestina. Cind a inceput intiiul rege al Ungurilor, Stefan sa raspindeasca crestinismul apusean in tara sa, a intimpinat rezistenta din partea Ardelenilor. In general penetrarea elementelor unuresti in Transilvania a fost anevoioasa. Pina la granita sud-estica nu a putut patrunde autoritatea regelui ungar decit abia pe la inceputul sec. XIII.

Tara Romanilor din Nordul Carpatilor (Terra Blaccorum)
La 1211 regele Andrei al II-lea a dat cavalerilor teutoni dreptul de a se aseza in Tara Barsei ca s-o apere de invaziile Cumanilor. Cu 11 ani mai tirziu in 1222 le-a incuviintat si dreptul de a duce sare cu 6 corabii pe Olt si Mures fiind scutiti de vama, cind trec prin Tara Romanilor (per terram Blaccorum). Evident tara romanilor exista inainte de venirea Ungurilor caci altfel, regele Ungariei nu ar fi avut nici un interes sa faca o tara romaneasca noua in cuprinsul regatului sau. Cu 2 ani mai tirziu, in diploma pivilegiata data de acelasi rege ungar Sasilor colonizati in regiunea Sibiului, e vorba de Codrul Romanilor (Silva Blaccorum). De aici rezulta ca in epoca navalirilor Romanii au reusit sa-si pastreze proprietatile, mai ales in regiunile muntoase si in codri, unde se adaposteau feriti de popoarele navalitoare carora muntele si codrul nu le ofereau posibilitatea de a se misca repede si fara piedici, asa cum obisnuiau prin stepele de unde venisera.

Cit de numeros era elementul Romanesc in Carpai arata si scrisoarea adresata in 1234 de papa Grigore al IX-lea catre regele Ungariei Bela al IV-lea, caruia i se plinge ca "multi Unguri si Germani... din regatul Ungariei.. facindu-se un popor cu Romanii din episcopatul Cumaniei, au inceput a dispretui pe episcopul catolic, primind sfinta taina de la niste "pseudo-episcopi" grecesti dupa obiceiul Romanilor. Acest episcopat al Cumanilor infiintat in 1227 a fost disctrus de invazia Tatarilor si a ramas timp indelungat si fara episcop si fara credinciosi, dupa cum atesta Papa Nicolae III la 7 octombrie 1279. Numarul covirsitor al Romanilor a atras , se vede, si pe putinii credinciosi ai acestui episcopat la biserica rasariteana, si i-a desconfesionalizat. Acest lucru nu s-ar fi putut intimpla daca Romanii ar fi fost putini si asezati numai de curind pe aceste locuri numite Milcovia. Alta dovada insemnata despre numarul lor mare in nordul Carpatilor este si faptul ca in 1210 au lptat sub comanda comitelui Ioachim din Sibiu cu o unitate militara deosebita pe care documentul latinesc o aminteste pe al doilea loc.


 
      Copyright Familia Peligrad. Toate drepturile rezervate