Imagini de Arhiva    *    Ardealul - Date Statistice    *    Consemnari etno istorice
Prezentarea si originile familiei din Salistea Sibiului
FAMILIA PELIGRAD
ALBUM FAMILIE
MEMBRII
EVENIMENTE
TESTIMONIALE
DOCUMENTE
Te afli aici : » Familia Peligrad » Articol
TESTIMONIALE - Mihaela Popa Peligrad
Ard de nerabdare sa va spun gindurile mele, abia astept sa le aud pe ale voastre si mai cred ca
Dumnezeu nu e strain de toate astea.
La intilnire, din prima clipa, spontaneitatea, usurinta comunicarii, afinitatile care ne-au legat pe unii fata de altii si pe toti de locurile alea minunate, pareau ca picate din cer si sigur erau bine venite de vreme ce au fost asa de bine primite.

Pentru mine, de cind ma stiu, totul s-a invirtit in cerc, iute, navalnic. Sa fi fost joc de doi ? Sa fi fost o jiana ? Cine stie ? Cert e ca si tara mea e rotunda, o insula de romanitate, la jumatatea distantei intre rasarit si apus, nici la sud, nici la nord, un sanctuar de lumina, blindete si daruire, buna ca piinea bine coapta, mindra ca o fecioara rumena in zi de Pasti, gatita cu coroana muntoasa a Carpatilor, impodobita cu nestematele Marginimii si solitarul Salistei, oglindindu-se in mare si purtind la briu tricolorul Dunarii. De unde provine mozaicul asta de imagini ? O explicatie ar putea fi si obirsia mea ceva mai particulara sau mai rar intilnita. Bunicii mei sunt toti patru nascuti in Marginime. Si deci asa sunt si toate rudele mele. Fireste, tot asa se explica si mustrarea tatii cind faceam prostii : “cu astia ca tine nu mai tinem noi Ardealul”, care nu avea de loc conotatii sovine ci de departare fata de bunele obiceiuri ale familiei noastre, cu care dintotdeauna a trebuit sa tinem alaturi. Ca sa va faceti o idée, bunica materna Boita, bunicul matern Agnita, bunica paterna Ocna Sibiului, bunicul patern Saliste. Bineinteles ca am fost peste tot, mai mica sau mai mare dar pe oriunde poposeai erai acasa, primita cu bucurie autentica, fratie si daruire asa incit nu vroiai sa mai pleci si daca o faceai era doar ca sa te intorci cit mai degraba caci oamenii si locurile de care va vorbesc sunt ca mierea, dulci si ademenitoare.

La noi in casa se vorbea mult si se petrecea pe masura. Bunicii, toti, parasisera de foarte tineri meleagurile natale pentru a se stabili in Bucuresti. Asta a fost un alt motiv. Le era dor de acasa. Cert e ca eu am crescut cu idei ardelenesti si poze vechi. Asa am descoperit straie si obiecte prin poduri, fiecare cu povestea lor, ii si fote cu care ma impopotonam ca sa seman cu ai mei la tinerete si sa-i provoc sa povesteasca, sa cinte si sa aflu mai multe: tilcuri din cintecele dragi lor, o anume mentalitate, convingerea ca stralucind nu poti fi ignorat, colindele de Craciun, romante despre cai furati noaptea pe fulgeratura si un anume grai si spirit de libertate, amintiri pe care dupa ce le-am inteles, devenisem atractia petrecerilor in familie, tocmai eu, fata de asfalt care, ca si parintii mei se nascuse in Bucuresti dar care isi dadea seama cum infloresc ei si se mindresc ca aschia sarise aproape de trunchi.

Mama mare Paraschiva din Boita, femeie harnica, ambitioasa si ascultatoare s-a maritat cu tata mare Valeriu din Agnita fiindca asa i-a impus fratele ei , acum cind toti devenisera bucuresteni iar faptul ca proveneau din acelasi loc era o garantie de seriozitate pentru o familie stabila. De fapt el fusese camarad de arme si prieten cu Valeriu in primul razboi si salvat de acesta de la moarte fiind ranit pe front. Rasplata pentru loialitate era sora mai mica promisa si data de sotie. Pe tata mare Valeriu l-am adorat. Ei m-au crescut. Un om inteligent, talentat, bun meserias, adevarat cap al familiei, puternic, mindru, frumos, elegant, culant, cuceritor, simpatic, antrenant, pretuia viata si se bucura traind frumos fiecare clipa. Era darnic pina la nesabuinta si altruist, gata sa ajute pe oricine, mereu cu zimbetul pe buze, petrcaret si romantic, parea naiv si copilaros dar adesea cind imi recita Goga sau Cosbuc suspina si ochii lui negri deveneau sticlosi. In legatura cu Ardealul nu se glumea niciodata de fata cu el. Era leu. Cred ca-i placea sa ne prefacem ca-i stim de frica.

Mama mare Ana din Ocna Sibiului era mica, blinda si cu ochii verzi. Cu tata mare Ilie din Saliste s-a maritat la Bucuresti. Tatal ei, foarte bogat isi pierduse averea la carti asa incit nu-si mai putea intretine familia. Apropierea dintre cei doi cred ca si de asta s-a facut. Tata mare Ilie era unul dintre cei 4 frati si 2 surori plecati care incotro, pina in America, din Saliste sa-si faca un rost tot fiindca bogatia familiei s-a risipit odata cu moartea mamei lor si recasatorirea tatalui cu o alta femeie. Deci ei si-au unit destinele si au intors roata norocului. Tata mare Ilie era un om aspru, meticulous, serios si studios, muncitor si stringator. Taciturn, obisnuit cu obiectele frumoase pretuia arta, achizitiona lucruri de valoare, covoare, tablouri, mobilier, bijuterii pe care le tezauriza. Purta monoclu, ceas de buzunar si inel, avea o mustata resucita foarte ingrijita si o frizura aparte. Era foarte cochet, de moda veche cu redingota sau pantaloni cu dungi. Fiind singura nepoata, presupun ca ma iubea desi nu-mi aduc aminte sa se fi jucat cu mine iar marturie am doar cadouri cum ar fi un tablou pe care a notat cu migala ca la data la care mi-l oferise implineam 6 ani si se semna. Sunt sigura ca preferam atunci o cutie de bomboane si sigur nu-l intelegeam de loc fiindca diferenta de virsta dintre noi era foarte mare. Tin minte ca atunci cind el a murit, la 91 de ani eu abia implinisem 17, in 1970. El era un veritabil Peligrad si acum regret ca nu am putut sa-l cunosc mai bine. Mi-au ramas insa de la el multe insemnari si cugetari care ma fac sa inteleg ce fel de om era.

Mama, Geta, era avocata. O doamna. Fina, rafinata, cocheta, eleganta si foarte inteligenta. Mama era foarte frumoasa si avea niste picioare de gazela. Tata era foarte mindru cu ea si ii spunea de altfel ca e Peligradina si eu eram Peligradinita lui. Tata o cunoscuse pe mama, care era cu 9 ani mai tinara decit el in ziua in care ea dadea examen la Facultatea de drept iar el supraveghea examenul. A urmat razboiul, si casatoria lor a avut loc mult mai tirziu cind s-au reintilnit intimplator pe salile tribunalului. Tata, Ilie. I . Peligrad, Luta, avea un suflet mare cit casa, era un Peligrad authentic si intrunea toate calitatile emblematice ale neamului. Era un smerit ortodox, devotat tricolorului ca un demn salistean, doar nu a fost intimplatoare cocarda intilnirii noastre, de o corectitudine exemplara, saritor la nevoie, intransigent si tolerant in acelasi timp, a studiat dreptul la Bucuresti si ajungind procuror, dar niciodata comunist, a jurat sa-si slujeasca cu dreptate si cinste tara ceea ce a si facut, fara compromis, toata viata, pe front, in cariera si in familie. Eu am fost investitia lui. In mine a ales sa depoziteze trairi, sentimente, simtire si gindire romaneasca, cunoasterea trecutului ca forma de responsabilitate pentru viitor. Tot ce stiu si tot ce sunt am primit de la parintii mei care m-au crescut in spiritul aprecierii valorii, a vibratiei inalte, a calitatii umane si a credintei ca viata trebuie traita in iubire, cu fruntea sus. De aceea scriu aceste lucruri, de aceea cred ca avem datoria sa vorbim despre ele copiilor si nepotilor. Si ce este fantastic ? Acum putem, doar sa vrem. Daca nu avem batrini, avem acum acest site unde fiecare isi poate depana povestea. Nu stiu de ce dar am convingerea ca toti am fost crescuti la fel.

Daca stau bine sa ma gindesc, abia acum inteleg de ce tata facea o taina de familie si nu dadea friu liber amintirilor lui decit dupa ce-mi dadeam cuvintul de onoare ca nu voi spune nimanui, prietenilor sau colegilor la scoala, ce vad si ce aud in casa. Nu trebuia nici macar sa se banuiasca completa dezaprobare si dezgust pe care le nutrea fata de comunistii ce-i spulberasera idealurile dar de care nu credea ca eu voi scapa vreodata. Imi inchipui dilema si frica in care m-a crescut sfisiat intre constiinta ca trebuie sa sadeasca in mine valorile reale fara sa ma expuna la rau sau sa-mi strice tineretea dezvaluindu-mi falsul in care eram condamnati sa traim. S-a bucurat ca nu am fost membra de partid ca si el si imi spunea ca politica trebuie facuta de profesionisti ai acestei stiinte, mereu altii, nu cei ca noi care trebuie sa ne vedem de treburile noastre.

De la tata stiu ca Regele Mihai a fost crescut in cel mai exemplar spirit romanesc, in dragoste de tara si popor, ca fusese scolar si cercetas alaturi de oameni simpli ca el, ca nu putuse sa miste un deget ca sa il scape de puscarie politica pe tata mare Valeriu, sub al carui acoperis locuia cu mama, desi denuntul ce i se facuse ca unelteste impotriva comunistilor era o nascocire, desi era procuror déjà si ca dupa un an de batai socrul sau a murit nevinovat, si cite si mai cite. S-a razbunat in schimb invatindu-ma rabdator sa ma mindresc cu obirsia mea, sa-mi fac propriul set de valori si sa ma obijnuiesc sa judec imprejurarile dupa criterii proprii, neimpuse sau sugerate de nimeni. Tata m-a invatat in taina colinde de Craciun si imi spunea ca apelativul de Mos Gerila era dat actorilor care se plimba in hlamide rosii prin oras sa vinda loz in plic, ca Mos Craciun e unul singur si el vine doar la noi dar asta sigur era doar taina noastra ca multe altele asemanatoare. Va imaginati ce am simtit eu, chiar daca mare déjà cind dupa revolutie s-au cintat colinde la radio si Tv. Am plins. Ma bucuram ca acum toata lumea are Mos Craciun dar se si destramase un mit pina atunci tainic.

Chiar inainte de revolutie am vrut sa spun si altora ce stiam. In studentie am devenit ghid ONT. Asa am ajuns in Marginime mai des decit as fi putut merge cu ai mei sau pe cont propriu. Dragostea mea fata de acele locuri, faptul ca stiam legende si cintece populare, entuziasmul si efuziunile ,ele au fost bine primite de turistii englezi sau americani dar si de ai nostri care, dupa 1968 pina prin 1974 devenisera patrioti si ceva mai permisivi. Am fost apreciata si incurajata. In 1986 am plecat cu Mircea si Tavi in Marginime din nou, facind un tur, mai mult pe jos, peste dealuri. Cind vorbea de spatiul mioritic Blaga trebuie ca mersese ca si noi intre Sibiel si Rasinari. Moliciunea dealurilor, bogatia livezilor, verdele crud al ierbii, albul oilor care pasc aici si se transforma in case pe versantul mai indepartat, lumina lina filtrata printre crengi de brad, nascatoare de fire incapabila de gind rau, visare. Ajunsi la Rasinari ne intimpina miros de pine calda coapta pe vatra care imi umple cerul gurii si acum. Parasind Rasinarii pe firul apei vedem o turma de bivoli la adapat. Mircea a baut lapte cald de bivolita de la o femeie pe care parca o stiam de cind lumea. Toti acolo iti dau cel putin binete cind te intilnesc, se grabesc sa te omeneasca si sa te cinsteasca, iti dau mina, iti ofera ospetie si te obliga la reciprocitate, e o atractie permanenta. Asa imi explic eu de ce intilnirea noastra de anul acesta s-a petrecut in timp record. Si de data asta am venit la Saliste cu drag si gind bun. Am venit din timp sa revad Marginimea pe indelete si am tras la pensiunea “Nu ma uita” tinuta de niste harnici ai locului. Ca intotdeauna am avut parte de clipe de neuitat intr-adevar pentru ca gazdele noastre nu numai ca si-au deschis casa si inima, nu numai ca ne-au indestulat dar ne-au si facut o surpriza de suflet. Ascultind povestile mele au gasit de cuvinta sa ne astepte de la intilnire cu piine calda, coapta pe cuptorul din curte cu care, mare cit roata carului si buna ca sufletele lor am venit acasa la Bucuresti.

Eu cred ca Saliste e o placa turnanta in geneza familiei noastre. De aici ne tragem binele si dorul de a reveni. De aici au plecat in lume valori si acum trebuie sa le stringem, sa le cinstim si sa le pomenim. Trebuie sa ne regasim pentru a fi puternici. Trebuie sa punem impreuna ce am chivernisit si ce am primit de la ai nostri si vom avea o imensa avere. Sa veghem sa nu se piarda.

Mihaela Popa ( Peligrad )


 
Cand mai organizam o astfel de intalnire?
urmatorul eveniment
Intrebarea mea este : "Ce parere aveti, cand mai organizam o astfel de intalnire?" .

Am primit mai multe feed-back-uri de la membri ai familiei noastre care ar dori sa participe la o astfel de intalnire. Atat de la cei care au participat anul trecut, cat si de la cei care nu au putut participa.
 
      Copyright Familia Peligrad. Toate drepturile rezervate